CONCERTE

Spectacol Aniversar Silvia Dumitrescu

Sala Palatului, Str. Campineanu Ion nr. 28

10 noiembrie 19:30


Detalii eveniment

SPECTACOL ANIVERSAR

SILVIA DUMITRESCU - 35 de ani de la debut. 35 de ani de succes

Zeci de artiști invitați într-un spectacol sărbătoare!

 

            Mari artiști ai scenei românești, interpreţi de muzică uşoară si actori, se reunesc pe 10 noiembrie 2019 la Sala Palatului din Bucureşti cu ocazia unui spectacol aniversar de zile mari dedicat bine – cunoscutei cantarete SILVIA DUMITRESCU.

            Invitații sarbatoritei sunt interpretii de muzica usoara Gabriel Dorobantu, Marina Voica, Aurelian Temisan, Anca Turcasiu, Gabriel Cotabita, Nico, Carmen Radulescu, Mihai Constantinescu, Marina Florea, Adrian Daminescu, Annes, Stela Enache, Ciro de Luca, actorii Horatiu Malaiele, Vasile Muraru si Valentina Fatu. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra MAJESTIC condusă de Viorel Gavrilă.

            Spectacolul va fi prezentat de catre Octavian Ursulescu.

            Regia spectacolului este semnată de Cosmin Man, om de televiziune iar realizator este Mircea Virgil.

 

             35 de ani de la debut şi tot atâţia ani de succese reprezintă cariera marii artiste Silvia Dumitrescu, cea care s-a lansat la Festivalul National de Muzica Mamaia ’85 unde a obtinut Premiul I la sectiunea “Interpretare”.

S-a impus in muzica românească cu piesele scrise de Adrian Enescu, Doru Căplescu, Marius Ţeicu, Florin Ochescu, Virgil Popescu, Dani Constantin, Catalin Târcolea, Gheorghe E. Marian, s.a.

Piese precum "Nu-mi pare rău" (1985, Marius Ţeicu), "Tu, om bun" (1988, Dani Constantin), Noi am ales" (1988, Adrian Enescu), "O poveste oarecare" (1988, Adrian Enescu), "Ochi căprui" (1988, Adrian Enescu),   "Cred în tine" (1988, Adrian Enescu), "Ce s-a-ntâmplat?" (1989, Adrian Enescu), "Un pas spre infinit" (1989, Gheorghe E. Marian), "Miracol infinit"(1989, Doru Căplescu) , "Dansul" (1989, Doru Căplescu), "Te condamn, iubite" (1990, Marius Ţeicu), "M-am suparat, iubirea mea" (1990, Marcel Dragomir), "Poate" (1990, Ionel Tudor),  "Soare din val" (1991, Adrian Enescu), "Opozitie" (1991, Doru Căplescu), "Vreau să ştiu azi cine sunt" (1991, Cătălin Târcolea),  “Catrina” (1992, prelucrare folclorică de Bogdan Cristinoiu), "Sperând pe mai târziu" (1992, Virgil Popescu), "Şi mama-mi spune" (1992, Mihai Grigoriu), "Dragă vecină" (1994, prelucrare folclorică de Adrian Enescu), "Lumea mea" (1995, Florin Ochescu),  "Sharica" (1997, Florin Ochescu), "Vino" (1998, Florin Ochescu), "Ăsta-i felul meu" (1998, Virgil Popescu) sunt doar câteva dintre succesele care au făcut-o un nume de referinţă în muzica pop românească.

 

“Când împlinești 35 de ani de activitate muzicală ,nu prea ști cum s-a ajuns la această cifră dar ești în culmea fericirii, ai cele mai minunate motive să consideri că acest moment din viața ta a venit ca un dar frumos de la Dumnezeu. Talentul a fost darul pe care în toți acești ani l-ai împărțit cu toti, oameni de toate vârstele, din toate generațiile. Nu e lucru mărunt să-i faci pe semenii tăi mai veseli, mai optimiști, mai buni și să constați că dorința ta s-a transformat în certitudine, muzica ta este și azi fredonată și iubită. Este o sărbătoare, o împlinire pe care vrei să o trăiești alături de prieteni, colegi, familie și cât mai mulți oameni iubitori de frumos și să împarți la toți o bucățică din sufletul tău prin muzică,cea care ne înălță pe toți deopotrivă. Este un moment în care mulțumești Celui de Sus, mulțumești tuturor oamenilor care te-au ajutat și ți-au fost alături, compozitori, textieri, orchestratori, oameni de radio și televiziune, sunetisti, scenariști, regizori, coregrafi, organizatori de spectacole. Această meserie nu se face singur, este o muncă colectivă și laudele aparțin tuturor. Ce poate fi mai înălțător decât să-i faci pe cei din jurul tău fericiți, să te simți ocrotită de Dumnezeu și cu ajutorul Lui să dai drumul muzicii să răsune în ropote de aplauze.”

 

            Spectacolul Aniversar SILVIA DUMITRESCU - 35 de ani de la debut. 35 de ani de succes va fi ca o mare petrecere, în care cântecul, voia bună si umorul de calitate vor cuprinde atât scena cât și publicul.

Biletele se gasesc la casa de bilete a Salii Palatului, statia de metrou Unirii 1, precum si online pe vandbilete.ro, eventim.ro, blt.ro, iabilet.ro, bilete.salapalatului.ro, myticket.ro si entertix.ro.

Biletele se achizitioneaza numai din punctele mai sus mentionate care sunt recomandate de catre societatea organizatoare pentru a se evita cumpararea unor falsuri, si nu de pe site-uri precum olx.ro, lajumate.ro, okazii.ro etc. In cazul in care, totusi, s-au achizitionat biletele si din alte puncte decat cele agreate, va rugam insistent sa sunati la numerele de telefon de mai jos pentru a verifica autenticitatea lor inainte de ziua spectacolului.

 

Informatii : 0722 408 143, 0745 171 770

 

 

           

 

 

           

  

           

 

 

Ascunde detalii eveniment

Alte eveniment din aceeasi categorie

CONCERTE

Plaiesii

26 septembrie - Sala Palatului

Ceva marunt la Sala Palatului

8 octombrie - Sala Palatului

Bejart Ballet

13 octombrie - Sala Palatului

Corul Alexandrov

14 octombrie - Sala Palatului

Sarah Brightman

21 octombrie - Sala Palatului

Cenaclul Flacara - Adrian Paunescu

1 noiembrie - Sala Palatului

Scot Bradlee's Postmodern Jukebox

3 noiembrie - Sala Palatului

Taxi #20

8 noiembrie - Sala Palatului

Musical Queen - We Will Rock You

13 noiembrie - Sala Palatului

Musical Queen - We Will Rock You

14 noiembrie - Sala Palatului

CONCERT ANIVERSAR FUEGO

15 noiembrie - Sala Palatului

Lara Fabian - World Tour 2019

18 noiembrie - Sala Palatului

Lara Fabian - World Tour 2019

19 noiembrie - Sala Palatului

NEA MARIN

23 noiembrie - Sala Palatului

STAND UP COMEDY #6

7 decembrie - Sala Palatului

Gala Folk - OM BUN

9 decembrie - Sala Palatului

HORIA BRENCIU - SUNT CINE VREAU SA FIU !

18 decembrie - Sala Palatului

Vienna Classic Christmas

20 decembrie - Sala Palatului

Tudor Gheroghe - Degeaba 30

21 decembrie - Sala Palatului

Tudor Gheroghe - Degeaba 30

22 decembrie - Sala Palatului

Boney M feat Liz Mitchell

8 martie - Sala Palatului